Povestea incepe cu "A fost odata... " pe vremea cand inca eram copil si timpul trecea greu sau aveam impresia ca trecea greu pentru ca nu conta, pentru ca nu ma interesa. Era vara, te asteptam pe banca viselor stiind ca trebuie sa apari din cauza inimii pe care o simteam deasupra capului. Cred ca a fost singura data cand inima mi-a jucat feste, cand stomacul se juca de-a v-ati ascunselea, cand demonii fugeau prin mine. Am asteptat si am asteptat pana cand am constientizat ca si o viata de as fi stat tu tot nu ti-ai fi facut aparitia. A fost un soc, am fost un copil prost si credul. Ti-am revazut mai apoi chipul in pozele pe care le aveam cu tine, in cartile pe care le citeam, pe peretii clasei pe care ii inspectam adesea, in valurile marii, in visele timpului. De ce? Nu stiu. Dar voi afla candva. Imi e dor de tine. As fi vrut sa iti spun cat de mult ai lipsit bancii pe care te-am asteptat, orelor cat ai lipsit si anilor pe care i-ai lasat in spate. In ceea ce ma priveste nu cred ca trebuie sa iti mai spun. E prea tarziu, prea putin, prea gol si prea personal sa spun mai multe. Un lucru e sigur... O parte din mine a ramas pe banca peste ani... Asteptandu-te. Revino, iar cand vei ajunge acolo voi stii...
Dor de tine si de noi...
